Vasile Voiculescu - Despartire



Când falfaisi nãframa în albul steag al mâinii
Se oglindea amurgul în apele fântânii;
Alãturi, sãgetatã în inimã de fricã,
În clipa despãrtirii, gemu o turturicã.
O rodie necoaptã cazu, de vierme roasã,
Crãpând, înãbusitã de iarbã somnoroasã
si  trist, pe poarta serii, spre umbrele pieirii
 Iesea, pãlit si rece, luceafãrul iubirii;
Trecând ca peste-o ranã, pe-un vânãt cer ca fierea.
Plecat peste fântânã, vedeam în fund durerea
Cum turbura adâncul venind sã se adape
si prefãcea în sânge clestarul scump de ape,
Cum se stingea amurgul si vestedul luceafãr
si cum porneai departe si singur  tu, cel fãr’
de mila, luând cu tine în albul steag al mâinii,
ca-n zãri sã mi le fluturi, nãframele luminii,
Lãsându-mã, din golul fântânii cu balaur,
Sã mã priveascã noaptea cu ochii ei de aur,
Pe când, cerând si dându-si c-un bun rãmas iertarea,
Se-mbrãtisau în umbrã, iubirea si uitarea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vasile Voiculescu - La poarta paradisului pierdut